Despre mine

Terana s-a născut cu mult timp în urmă, pe dealurile unui sat din Maramureș, aproape de pădure, în vacanțele de vară. Pe măsură ce îți povestesc, văd cu ochii minții copilul de atunci și redescopăr, uimită, ceva ce credeam de mult uitat: sentimentul de curiozitate.

De fapt, Terana s-a născut din curiozitate.

Ai simțit vreodată aerul dimineților de vară, atunci când soarele abia răsare, iar fiecare boabă de rouă pare o nestemată adevărată, care așteaptă să fie culeasă? Ai auzit ciripitul păsărilor de la liziera pădurii, parcă strigând: „Trezește-te, trezește-te! E vremea unei noi aventuri!”

Ce chestie…

Atunci nu simțeam nevoia să-mi trag plapuma peste cap și să adorm la loc, nici măcar când Bondosu’, câinele meu și partenerul meu de drumeție blănos, lătra hotărât ca să mă trezească. Ieșeam desculță în fața casei, priveam soarele și cerul, le dădeam „bună dimineața” și așteptam prognoza meteo.

Plouă sau nu plouă azi?

Mintea mea de adult îmi spune să mă opresc acum, că poate tu, cititorule, te-ai plictisit. Dar n-am s-o fac. Vreau să retrăiesc copilăria de atunci prin ceea ce scriu și poate reușești și tu să intri în povestea mea, ca să străbatem împreună cărările copilăriei și pe cele ale pădurii fermecate.

Ai avut vreodată curiozitatea să vezi unde duce o potecă? Ai avut curiozitatea să vezi ce e dincolo de dealul care se ivește în fața ta?

Eu da.

Întrebările existențiale de atunci erau simple:
„Cărarea asta unde duce?”
„După dealul ăsta ce e?”

Cu aceste două întrebări și cu Bondosu’ porneam la drum dis-de-dimineață. Ah, și mai era una, foarte importantă: „Am în rucsac castronul pentru mure?”

Bunicii mei mă vedeau abia pe la prânz. Apăream cu rucsacul plin cu te miri ce și cu inima și mai plină: crengi, câte o plantă al cărei nume nu-l știam, pietre de diferite forme și culori, ghinde, frunze, pene, rădăcini ciudate, care mi se păreau aproape magice.

Le găseam câte un nume la toate: ariciul, șarpele, pasărea, câinele, bătrânul, fantoma.

Și acum, ca să nu lungesc vorba, aș putea trage o concluzie „matură”, în două puncte:

Unde ești, copilărie, cu pădurea ta cu tot?

Doar că, atunci când recitesc ce am scris, îmi dau seama de ceva: n-am pierdut nici copilul, nici copilăria. Le port cu mine. Doar că, uneori, nu le las să existe.

Iar toate lucrurile astea, toate amintirile și bucățile de pădure adunate în suflet, le regăsesc (și le vei regăsi) în creațiile mele.

Din ele s-a născut Terana.